Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Franta | Camembert - faimoasa branza frantuzeasca, prinsa intr-o bagheta la marginea satului

Franta | Camembert - faimoasa branza frantuzeasca, prinsa intr-o bagheta la marginea satului

Ador Franta! Sunt innebunita dupa satele cu case vechi si alei inflorate ce serpuiesc in labirinturi de piatra, insa imi plac nespus si asezarile de la malul marii. Apoi, ma dau in vant dupa baghetele si branzeturile frantuzesti: Brie, Coulommiers si Camembert fac deliciul vacantelor noastre.

Camembert vine din Normandia, Brie este o branza din Île-de-France, iar Coulommiers isi are originile in Seine-et-Marne. Daca despre povestea de succes a Camembert se spune ca a debutat in in secolul al XIX-lea, atunci cand Napoleon al III-lea a ordonat ca branza Camembert sa fie nelipsita de pe masa imparateasca, despre Coulommiers se spune ca a fost inventata pentru a facilita transportul brie, care era prea mare si prea fragila- coulommiers masoara 15-20 cm in diametru, are 3 cm grosime si cantareste pana la 500 de grame. 

Am pornit pe drumul branzei, gand la gand cu afirmatia scriitorului japonez Haruki Murakami “branza e intodeauna o aventura“. O vacanta fara de ea, ar fi fost ca o mancare fara sare.

Din Le Bec-Hellouin, aflat pe lista celor mai frumoase sate din Franta, in aproximativ o ora am ajuns in Camembert, locul unde in 1791 s-a produs pentru prima data branza Camembert. 

Cu lapte crud de la vacile locale si cu o tehnica pe care i-a dezvaluit-o un preot venit din regiunea Brie, Marie Harel a creat branza ce avea sa devina o mare mandrie a Normandiei, astazi o parte esentiala a bucatariei franceze. 

Universal cunoscuta”, dupa cum a scris Marcel Proust in romanul “In cautarea timpului pierdut”, “tandra, extravaganta si solitara”, asa cum a afirmat Salvador Dali, Camembert pastreaza albul laptelui, oferindu-i textura, aspect, miros si aroma, acceptabile din punct de vedere cultural pentru francezi. 

De cum am ajuns in sat, ne-am indreptat catre "La Maison du Camembert" , un muzeu dedicat celebrei branze frantuzesti.

Micut, dar extrem de bine conceput ca sa-ti ofere o experienta memorabila, ne-a cucerit nu numai prin gust, ci prin multitudinea de informatii pe care le-am aflat atat din materialele interactive, cat si din informatiile adunate cu atata pasiune intre peretii incaperii. 

Branza Camembert facuta conform traditiei de secole, reprezinta astazi doar o mica parte din productia Frantei, caci versiunea industriala a pus monopol pe piata. Integrand un proces de pasteurizare in procesul de fabricatie, in principal pentru a putea pastra produsul final mai mult timp, branza produsa industrial are gust diferit de cel autentic.

Camembert a trecut repede granitele Frantei si a ajuns sa se produca si in alte parti ale lumii. De plida, in Danemarca sau in Statele Unite. La sfarsitul secolului al XIX-lea, navele de transport au adus incarcaturi de Camembert din Le Havre in Statele Unite, caci numerosii imigranti cautau branzeturi care sa le aminteasca de originile lor europene. Cum calatoria a fost lunga (cincisprezece zile), americanii au decis sa produca ei insisi Camembert in San Francisco, clima fiind similara cu cea din Normandia. Asa se face ca in 1880 a fost produsa o branză moale, numita Isigny.

Pentru a experimenta pe deplin rafinamentul acestui produs iconic, la finalul turului am degustat diferite tipuri de Camembert. Gustul? Desavarsit.

Cum ne-a fost aventura? Pe masura gustului. Acoperita cu o crusta fina de mucegai alb, catifelata si usor pufoasa, branza Camembert ne-a purtat intr-o calatorie a simturilor. Ni s-a dezvaluit treptat, lasandu-ne abia la final sa-i simtim aroma profunda. De la gustul delicat, usor dulceag la inceput, pana la arome intense de nuca ce dezvaluiau o usoara amaraciune. Accente pamantii ne-au dus cu gandul la ciuperci si fan umed.

Asezonata simplu cu bagheta crocanta, alaturi de un cidru traditional normand, ne-a oferit o experienta gurmanda autentica, chiar la ea acasa.

„Eticheta este ceea ce a mai ramas dintr-un Camembert dupa ce l-ai mancat.” Da, cutia, dar mai ales eticheta, aduc un plus de suflet Camembert in comparatie cu alte branzeturi. E drept, etichetele spun o poveste. De-a lungul anilor, acestea au prezentat o anumita imagine a Frantei, reprezentand personaje, fapte istorice sau peisaje pitoresti. La un moment dat, erau chiar cu imagini evlavioase, singurele imagini care patrundeau in casele rurale. 

A propos, nu-i asa ca nu puteti rata si o vizita la La Galotière ? Cum ce-i La Galotière ?! O minunata cidrarie unde veti vedea cum se prepara cidrul, dar veti avea parte si de o degustare.

Cum se combina gustul cidrului cu branza Camembert? Pai, incercati cand ajungeti si lasati-mi un mesaj in comentarii! 

O tanara pe nume Marie, o revolutie, un pic de religie, un secret dezvaluit, numerosi descendenti, un american miraculos si recunoscator, o statuie: toate elementele sunt prezente in idilicul sat pentru ca mitul sa se nasca. A inventat Marie Harel acest tip de branza, asa cum sustine legenda? Chiar nu conteaza. Camembert a devenit, inca de la „crearea sa”, un simbol national, la fel ca bereta si bagheta. 

Foarte putine produse din intreaga lume evoca Franta la prima vedere, iar Camembert este unul dintre ele.

 

Iti multumim ca ai citit articolul nostru.Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Poate te intereseaza si:

Franta | Bergerac, cu nasul in vant. O destinatie potrivita pentru iubitorii de vin si arhitectura

Franta | Espelette: asezarea unde ardeiul condimenteaza Tara Bascilor

Franta | Locuri de poveste pe Coasta de Azur: Eze, un sat medieval situat intre Nisa si Monaco

Franta | Locuri de poveste: Saint-Jorioz, asezarea idilica de pe malul lacului Annecy. Cum ajungi si ce poti face. Plaja, drumetii sau ciclism montan?

Franta | Castelmoron-d’Albret, cel mai mic sat din Franta

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.

Franta | Normandia - Les Fermes de Florence: locul ideal pentru o escapada relaxanta in natura, la 2 ore si jumatate de Paris

Franta | Normandia - Les Fermes de Florence: locul ideal pentru o escapada relaxanta in natura, la 2 ore si jumatate de Paris

Franta | Sate de poveste: Le Bec-Hellouin, peisaje bucolice prinse intr-o delicioasa clatita

Franta | Sate de poveste: Le Bec-Hellouin, peisaje bucolice prinse intr-o delicioasa clatita