Locuri de poveste in Romania: Bezdead, asezarea unde timpul se masoara in bataile inimii si in taraitul greierilor
Dincolo de vacarmul oraselor, dar uneori atat de aproape de ele, o Romanie rurala te prinde in mrejele sale. Sate incremenite in timp, aflate in visul multora ca refugiu la vreme de batranete, astazi reprezinta destinatii extrem de cautate pentru o evadare la sfarsit de saptamana. Cu cat mai putin turistice, cu atat mai apreciate.
Bezdead, o asezare aflata pe la jumatatea drumului dintre Targoviste si Sinaia, la o altitudine cuprinsa intre 450 si 700 m, este una dintre acestea. Dupa nume “satul fara batrani”. In realitate, un manunchi de sate populate preponderent cu varstnici a caror lume incape intre doua vai: Valea Ialomitei si Valea Prahovei. Printre satele comunei, Magura. Stiu cararile, caci aici poposeam intre doua randuri de bunici. Revad ulitele satului, pline ochi de copii, aud si zarva, si m-as intoarce si astazi sa aleg desculta, fara a-mi pasa de colbul ce-mi va acoperi talpile goale. Cine nu ar face-o !? Cine nu-si aminteste vacantele petrecute la tara sau cine nu a tanjit dupa o astfel de vacanta ?!
M-ai putea acuza de subiectivism, insa odata ce ai pasit pe aceste meleaguri, imi vei da dreptate. Fara a se cunoaste cu exactitate data cand a aparut, insa mentionat pentru prima data in anul 1572, Bezdead i-a cucerit de-a lungul timpului pe cei care au ajuns aici: Iordache Golescu si Iancu Vacarescu au prezentat in scrierile lor mosnenii din Bezdead, Cezar Bolliac, inspirat de o frumoasa localnica, a scris “Maria din Bezdat”, balada pe care Anton Pann a pus-o pe muzica, Alexandru Vlahuta a amintit Bezdeadul in “Romania pitoreasca”, iar Vasile Voiculescu, medic aici pentru o scurta perioada (1911-1913) avea sa debuteze in revista Convorbiri literare din martie 1912, cu poezia “Dorul”, probabil, inspirat de aceste plaiuri.
S-ar putea sa-ti fie de ajuns o vizita ca sa te indragostesti. Si sa vrei sa nu mai pleci.
Din start iti spun: la Bezdead nu vii ca turist, vii ca spectator, ca drumet, ca ciclist. Aici te incarci cu energia buna a locului, a oamenilor si pleci cu lectia omeniei si a recunostintei invatata. E suficient? Tu decizi.
Nu-s obiective turistice in comuna, insa fiecare sat are acel “quelque chose” cu care te va cuceri: satul Bezdead cu splendoarea peretelui inalt, vertical, ce isi etaleaza cu nonsalanta strate-strate de ardezie numit “Malul de rasuna” (se spune ca la poalele acestuia de vei striga, iti va raspunde ecoul), Costisata cu privelistea de vis a versantilor acoperiti cu paduri de foioase ce toamna se intrec in colorit, iar satele Magura si Tunari cu zambetul larg si sincer al locuitorilor. Toate sunt scaldate in liniste. Atat de liniste, incat poti sa-ti auzi ticaitul inimii. Abia apoi susurul Bezdedelului, falfaitul uliilor si taraitul greierilor. Cand se lasa intunericul, dangatul talangilor umple vaile.
De pe dealuri, ape limpezi isi croiesc drum la vale, dandu-si intalnire in paraul Bezdedel care le primeste pe toate, pentru ca mai apoi, in dreptul comunei Branesti, sa le dea in primire Ialomitei. In anotimpurile ploioase am vazut Bezdedelul aprig, uneori extrem de vijelios si neiertator, insa deunazi curgea molcom, pe alocuri secase, iar albia ii ducea dorul.
Din adancimi, tasnesc izvoare cu apa dulce sau sarata. E suficient sa mergi la izvorul sarat aflat in mijlocul satului, pentru a afla secretul celor mai bune muraturi din Bezdead, iar daca esti insetat, gasesti numeroase fantani gata sa-ti astampare setea. La margine de comuna, acolo unde judetul Dambovita lasa locul Prahovei, judet vecin, o fantana a carei existenta i se atribuie lui Vasile Voiculescu si al carui izvor se spune ca nu a secat niciodata, continua sa potoleasca setea trecatorilor.
Daca ajungi primavara sau toamna, te va fascina cromatica. Noi am ajuns la inceput de octombrie. Verdele pasunilor se ingana cu galbenul fanetelor stranse in clai si cu chihlimbarul de pe dealuri, in timp ce rosul de foc al merelor padurete si al maceselor acompania culoarea sangerie a murelor inca necoapte. Din loc in loc, movul suav al branduselor vestea o toamna lunga, iar margaretele ivite de nicaieri nu-mi mai faceau in ciuda azi, ca odinioara cand isi ispraveau petalele in jocul “ma iubeste, nu ma iubeste … .”
E tare faina viata la tara, am zis eu, fata de la oras. Dar grea, mi-au raspuns batranii satului cu care am pierdut notiunea timpului stand la povesti. Grea datorita faptului ca nu au ajutor. Cu tristete in glas, multi mi-au spus ca le-au plecat copiii peste mari si tari, in cautarea unei vieti mai bune. I-ar fi vrut aici, caci infrastructura este buna, utilitati sunt, iar comunitatea este aplecata la nevoile lor.
Cum ajungi?
La iesire din Pucioasa, in loc sa urmezi drumul din stanga ce suie spre Paduchiosu (cota 1000) trecand prin Fieni, Pietrosita, Moroieni, pentru ca apoi sa coboare in Sinaia, va trebui sa mergi inainte, urmand drumul ce urca dealul Musa pe malul drept al paraului Bezdedel.
Distante:
Targoviste-Bezdead: 37 km; Sinaia-Bezdead: 42 km; Breaza-Bezdead: 18 km, Bucuresti-Bezdead: 135 km
Pentru un pranz pe cinste sau pentru o portie de papanasi si un suc de mere, poti trage la han, Hanul din Meri. Mancarea este gustoasa, portiile sunt generoase, iar pretul este corect. Servirea, fara cusur. De asemenea, poti innopta aici.
Iti multumim ca ai citit articolul nostru. Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.
Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.
Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.
Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!